miercuri, 19 decembrie 2007

Sarbatori fericite


Nu e doar o lista...

...este o lista cu oameni extraordinari, care prin sprijinul lor au facut posibila inceperea tratamentului. Duminica "zbor" catre Barca si sper sa ma intorc cu vesti bune. Multumesc tutror pentru sprijin, intentiile si cuvintele frumoase!

Thomas si Cristina Lundin; Tudor Chirila; Cristi Brancu; Gigi Becali; Alex Gaitan si familia, Ileana Petre, Oana Dicu; Simona Ionescu; Levis Cadrie Vlad; Camelia Tursie; Barsan Radu; Darabut Dragos Ovidiu; Oancea Vlad; Diana Ene; Buernasu Alma si Isabelle; Balucea Georgiana si Lorena; Tudor Daniel; Grosu Cristian; Morar Alexandru; Cristina David;Marcu Claudia; Vasilescu Bogdan; Cristian Balog; Bunea Calin Silviu; Zaharia; Blanaru Constantin; Bede Andreea; Martis Cristina; Gunther Tore Romania SRL; Diaconita Eduard; Dociu Felicia; Olteanu Madalina; Crai Gabriela; Iancu Elena; Caraolani Elena; Nagy Attila; Urziceanu Stefan; Trandafir Roxana; Iftimescu Adrian; Cristian Giogia; Direct Data Techology SRL; Rizea Iulian; Sopoteanu Viorel; Vasii Dragos; Alexe Alexandra; Ciuca Mircea; George Iliescu; Iliescu Nicoleta; Soleriu Ioan; Hainic Janeta; Nedelcu Laura; Raschip Constantin; Faur George; Teflan Elena; Diaconu Dorin; Turcu Daniela; Ruxandra Bucevschi; Ideea Proiect Consulting SRL; Lamda Consulting SRL; Litiu Mihai; Neicu Irina; Atlantic Film Production SRL; Lucian Romascanu; Mondo Consultanta SRL; Ionescu Mihaela; Livadariu Constantin; Truta Oana; Dusa Alexandru; Gubandru Mihai; Stetco Daniel; Chiriac Lucian; Rachita Alexandra; Dorobantu Adriana; Vasile Emilia; Popistasu Raluca; Orbisor Nicolae; Balta Florian; Ionescu Catalin si Adriana; Luca Viorel; Conu Liana; Bogoiu Danut; Bucgel Impex SRL; Rogojan Dan

duminică, 16 decembrie 2007

Again and again and again


Stiu, nu am mai postat nimic nou in ultima vreme. Tratamentul mi-a venit de hac :)
Dupa amiaza sunt rapus de oboseala, toropeala ma cuprinde si asa s-a zis cu activitatile computeresti :)
As vrea cu aceasta ocazie sa ma revansez fata de toti cei are m-au sustiut, moral si material.
Sunt momente in care ma doboara melancolia, gandurile, disperarea. Insa imi amintesc cum peste 150 de necunoscuti, din toate colturile lumii, mi-au scris, mi-au impartasit istorisirile lor, m-au incurajat si s-au rugat pt mine. Peste 150 de necunoscuti, la care se aduaga familia, prietenii apropiati, colegii de serviciu, toti imi sunt alaturi si se roaga pt mine. Atunci imi dau seama ca nu am voie sa renunt, ca nu pot lasa durerile si oboseala sa ma copleseasca. Incerc sa ma ridic si chiar reusesc :), ma duc la sala de gimnastica, pedalez, ma ridic la spalier, stau in 4 labe :), mai schimb o duma cu Bogdan, destoinicul meu kinetoterapeut, mananc bunatatile aduse de mama, ies cu Cris la plimbare pe holurile spitalului (horrid experience); ma asez in pat si astept cel mai placut moment al zilei: sa ma alinte mangaindu-ma pe cap. Acum adorm....

miercuri, 12 decembrie 2007

Daca doriti sa revedeti :)

http://antena1.ro/index.php?page=news&subcat=1&id=9114&currentPage=4

Va multumesc pt ajutor!
Pt cuvintele frumoase, pt incurajari, pt donatii!
Sunt un om norocos - am castigat o sumedenie de prieteni :)

luni, 3 decembrie 2007

Pentru voi


In seara asta am ajuns acasa de la Baile Felix. Drumul a fost lung si obositor pentru mine, chiar daca l-am facut din 2 bucati. Am asteptat cu nerabdare sa ajung si sa-i vad pe ai mei, dar si sa ma mai uit peste cele postate de voi pe blog. Ma bucur foarte mult cand va citesc mesajele – simt ca imi sunteti alaturi si asta inseamna mult pentru mine.
Am reusit sa-mi inving partial teama si sa trec peste emotiile puternice pentru ca familia, prietenii si colegii au fost langa mine inca de la momentul accidentului. Se spune de obicei ca prietenii sunt numai la bine... – s-a dovedit insa ca sunt un om norocos – o data pentru ca am scapat cu viata din accident si a doua oara pentru ca ei mi-au ramas alaturi si la greu. Acum, ma bucur sa descopar si alti prieteni printre oameni pe care nu-i cunosc, dar care ma inteleg si imi transmit din bucuria de a trai si dorinta de a reusi sa trec peste ce mi se intampla acum.
Multumesc tuturor pentru ca imi daruiti clipe de bucurie si incredere cand va citesc mesajele, dandu-mi speranta ca voi invinge si voi reusi sa merg din nou.
Am fost intotdeauna o persoana vesela, glumeam tot timpul, poate ca unora li se parea ca sunt un tip prea fericit... Este modul meu de a-mi pastra echilibrul si de a-mi spori increderea – sa faci haz de necaz - e stiut de cand lumea... In primele saptamani mi-a fost greu sa zambesc, dar acum, chiar daca gluma e uneori amara, ma “distrez” din cand in cand pe seama situatiei mele.
Sper insa ca cu ajutorul lui Dumnezeu si al vostru celor care-mi sunteti alaturi sa ajung sa glumesc din nou – mai mult pe seama altora decat pe seama mea! Si atunci sa va tineti...
Si sper din toata inima sa ne cunoastem, sa putem sta de vorba si sa organizam o “big party” cand greutatile se vor fi incheiat.
Cand viata ne incearca, descoperim ca ni se ofera si altceva – intrezarim si alte orizonturi, incepem sa ne cunoastem si in alt fel. Multumesc pentru toate urarile de sanatate, pentru incredere, pentru speranta ca va veni si ziua in care voi reusi sa fiu eu din nou... incerc sa ma gandesc ca toate acestea sunt o experienta din care am invatat cate ceva si eu si altii.
Daca si eu la randul meu va pot ajuta cu ceva nu ezitati sa-mi spuneti – voi fi bucuros sa o fac cu ce imi sta in putere.
Pentru in seara asta cam atat – am cam obosit si trebuie sa dorm – programul de noapte prelungit consta acum in trezitul din 2 in 2 ore pentru a fi intors de pe-o parte pe alta... Not so romantic ... Si de maine, inapoi la spital :D
Noapte linistita...

sâmbătă, 1 decembrie 2007

Prima ninsoare...

Astazi a nins la Oradea... In mai putin de 2 ore, totul era acoperit de un covor de fulgi pufosi de nea. Cris a insistat sa iesim asa ca a trebuit sa-mi inving teama de alunecus si alte probleme care ar putea datorita scaunului cu rotile. Deodata m-a cuprins un regret...as vrea sa simt zapada scartaind sub picioare...
Zapada, moartea marelui Pitis, un film dramatic pe DVD, prima adiere de vant care mi-a mangaiat fata cand am iesit din spital, multitudinea de trepte din Music Club si zecile de prieteni care s-au adunat in jurul meu in ziua accidentului si au asteptat ore in sir pana sa poata intra numai o clipa sa ma salute....imi provoaca o emotie stranie. Lacrimile imi inunda ochii... nu-mi amintesc sa mai fi plans pana acum...

miercuri, 28 noiembrie 2007

Inainte si dupa …


Da, alergam dimineata spre serviciu ca sa nu intarzii – la metrou ma strecuram prin multimea de oameni ce se grabeau si ei catre serviciu, catre scoala sau catre casa... La iesire, dupa “buluceala” de rigoare, ma indreptam catre cladirea unde se afla biroul, urcam scarile pina la etajul 4 si deschideam usa cu umarul zambind un “buna dimineata” colocvial celor care reusisera ajunga inaintea mea…
O zi de munca, ca a oricaruia dintre noi poate, cu perioade agitate, intalniri, discutii aprinse si neliniste, uneori cu cate o pauza de masa in care mergeam sa “savuram” o pizza sau ceva prajituri.
Seara, cateodata prea tarziu ca sa ma mai abat din drumul spre casa, alergam din nou spre metrou, strecurandu-ma prin aceeasi aglomeratie, gandindu-ma la vrute si nevrute... “sa nu uit ca miercuri de la 21 am meci de baschet, ... ca s-ar putea ca vineri sa mergem in “Music Club” asa ca trebuie sa incerc sa scap mai devreme ca sa mananc si sa ma schimb, ...ah da, si poate ca ar fi frumos sa facem si un munte scurt la sfarsit de saptamana, sa vorbesc cu amicii si poate aranjam ceva...”

Poate ca suna banal, dar cred ca asa procedam majoritatea dintre noi zi de zi...
La varsta asta este usor sa ne imaginam ca putem cuceri Everestul, ca avem suficienta energie pentru a ne implica in mai multe proiecte deodata, ca putem sa trecem peste orice doar mobilizandu-ne.
Suna la fel de banal cand spui ca iti doresti o familie, ca de acum esti pregatit sa iti asumi si alt gen de responsabilitati, ca poti sa te implici mai mult si ca vei avea suficienta forta sa ajuti ca pe langa visele tale sa se implineasca si visele celor dragi...
Multi pot crede ca sunt lucruri marunte, dar se pare ele sunt “caramizile” din care se cladeste viata fiecaruia dintre noi.

E varsta la care ai timp si energie pentru a te bucura cu pasiune de viata, de sport, de iesirile cu prietenii, de vacante ...
Da, de vacante... tocmai ne pregateam de vacanta. Asteptam cu nerabdare concediul. Bagajele erau deja pregatite si ne bucuram ca pentru cateva zile plecam in sfarsit din Bucuresti. Rezervarile erau facute, totul pregatit – Delta ne astepta, iar noi de-abia asteptam sa ne plimbam pe canale, sa pescuim si sa facem plaja... Vorbeam numai de asta si toti eram entuziasmati. Vremea era perfecta pentru vacanta, iar locurile prin care urma sa ne preumblam nu le vazusem niciodata...

Au trecut luni bune de-atunci dar imi amintesc cu cata nerabdare asteptam sa “evadam” dintre betoane. Caldurile sufocante, praful, aerul aproape de nerespirat, in cateva zile aveau sa ajunga doar o amintire...

Da, acum mi-e greu sa ma gandesc la toate astea. Intr-adevar totul a devenit doar o amintire, dar nu una legata de libertatea si bucuria pe care le-as fi putut trai in mijlocul naturii, in Delta, alaturi de cei dragi...

Era o zi calduroasa de vara, sambata, mai precis – 28 iulie 2007. Avusesem ceva treburi de rezolvat de dimineata, iar dupa-amiza mama ne pregatise ceva bun si ne invitase la masa. Aveam asadar timp sa merg pana la un amic sa schibam niste placute de frana. Era o dimineata insorita, linistita, tocmai potrivita pentru o plimbare cu motorul. La intoarcere, insa, in Com Popesti Leordeni, sorta imi pregatise o surpriza.
Imi plac motoarele si am multi amici care sunt cu adevarat pasionati. Eu eram genul “motorist” despre care ei spuneau ca “imbatranesc fara sa-si aduca aminte de vreo zgarietura din timpul tineretii” si asta pentru ca nu eram genul “vitezist” si nici “viteaz”. Dar se pare ca asta nu a fost de ajuns...
Tot ce imi amintesc acum este doar arsita cumplita, disperarea si neputinta celor care ma priveau intins pe pamant, lipsit de vlaga, rugandu-i sa sune la tata si la prietena mea...
Cat de grav era nu aveam sa-mi dau seama decat mai tarziu, dar asteptarea devenise insuportabila ... O sa-mi aduc aminte mereu de doamna care a stat langa mine timp de mai bine de o ora cat a durat pana au venit salvarea, tata, preietena mea si alti prieteni care deja aflasera de accident. A avut taria si rabdarea sa-mi stea alaturi si sa vorbeasca cu mine, sa ma incurajeze si sa-mi transmita energie – iar pentru asta probabil ca nu-i voi putea multumi indeajuns.

Si din nou un DA apasat – da dragii mei, traind intr-o Romanie europeana, muncind si platindu-ne asigurarile – atunci cand avem mare nevoie de ajutor il asteptam mai bine de ora si ceva, cam atat a durat ca salvarea sa ajunga la locul accidentului – nu undeva intr-un loc uitat de lume, ci la doar cativa km de Bucuresti – in Popesti, la mai putin de 10 min de Spitalul Bagdazar. Acest timp a fost o batalie nu cu viata, ci cu moartea, dar se pare ca pana nu ajungi intr-o astfel de situatie nu poti intelege disperarea acelor momente cand simti ca nu ai scapare.

De aici incepe practic noua mea viata...
De aici incepe lunga batalie - intai pentru supravietuire si apoi pentru a-mi putea revini cat de cat. Clipe nesfarsite de incertitudine, durere, neputinta, disperare...
Acum, dupa atatea luni pot sa stau si sa-mi amintesc prin ce am trecut atat eu cat si cei din jur, cum m-am intalnit, ajungand in aceasta situatie, cu oameni aflati la randul lor in suferinta si care incercau sa ma incurajeze si sa-mi dea o speranta in a continua drumul. Si nu in ultimul rand am intalnit oameni care prin meseria si prin implicarea lor mi-au redat intr-o oarecare masura speranta. Intr-un spital nici pe departe aratand ca european, cu paturi vechi de zeci de ani, cu echipamente de asemenea vechi, niste oameni cu adevarat inzestrati de Dumnezeu incearca, se lupta si reusesc sa redea increderea semenilor lor aflati in situatii limita.Trebuie sa amintesc aici de Dl. Prof. Dr. Exercian – seful Clinicii de Chirurgie Spinala si de Dl. Dr. Soare care m-au operat – o operatie foarte complicata de refacere a coloanei vertebrale, operatie care a durat mai bine de 7 ore si despre care va voi mai povesti. De asemenea Dl. Prof. Dr. Onose – seful Clinicii de Recuperare si D-na Dr. Chendreanu care m-au ajutat inca din prima clipa de la accident, iar mai apoi de-a lungul intregii perioade de tratament si recuperare, si nu in ultimul rand D-rei Dr. Cezara Mihailescu si D-nei Dr Ioana Cheregi din Baile Felix care s-au ocupat de asemenea de recuperarea mea.

Cam asa a “inceput” totul. Asta e o particica din povestea mea si asa am ajuns intr-un scaun cu rotile la doar 27 de ani.
Acum stand intr-un pat de spital, in clinica de recuperare de la Baile Felix, am inceput sa-mi pun intrebari despre viitor...

Oare cum este sa traiesti doar amintindu-ti ce simteai cand alergai pe terenul de baschet, cand inotai, cand urcai pe munte sau cand mergeai pur si simplu pe strazi strecurandu-te prin aglomeratia bucuresteana?

Niciodata nu m-am gandit ca voi ajunge sa-mi pun aceste intrebari atat de devreme si cu atat mai putin ca voi incepe sa gandesc la trecut despre viata mea...
Se pare insa ca destinul nu poate fi schimbat si intr-o dimineata ne putem trezi tintuiti de el, fara a putea sa dam vreo replica, dar constientizand ca visul s-a terminat si traim o realitate dureroasa.
Greu sau nu, trebuie sa te “acomodezi” cu propria-ti viata, cu noul tau “eu”, cu tine insuti ... trebuie sa inveti cu fiecare zi care trece ca destinul trebuie infruntat. Dar oare stim cum sa facem asta? Avem puterea sa luptam pentru noi sau pur si simplu cadem prada deziluziilor si ne lasam invinsi?


Sunt alte intrebari la care incerc sa-mi raspund acum, intrebari pe care imi doresc sa nu le fi pus niciodata.
Cum va fi viata mea de acum incolo?
Voi reusi sa mai fiu independent?
Ce trebuie sa fac in continuare?

Sunt momente de cumpana carora incerc sa le fac fata incercand sa gasesc un raspuns la toate intrebarile mele.

Data fiind situatia in care ma gasesc, am incercat sa studiez daca exista posibilitati de recuperare, unde se gasesc clinici de acest gen, ce tratamente exista si cum as putea sa ma inscriu intr-un program de recuperare la o clinica de specialitate din strainatate dotata cu echipamente moderne si care sa-mi dea o sansa de a-mi imbunatati starea de sanatate.

marți, 27 noiembrie 2007

Viata inainte de accident
















Scop


Motivul acestui blog este strangerea de fonduri pt tratament
Sponsorizari, donatii - corporate si persoane fizice
Cele mai bune oferte pt tratament le-am gasit in Barcelona-Spania si Graz-Austria. Mai jos gasiti mesajele primite de la sefii celor doua clinici:

1. Institut Guttmann
http://www.guttmann.com/
Barcelona, Espana
Buenos días ,
El Dr. Joan Vidal, jefe de la Unidad de Lesión Medular nos informa, después de valorar los informes aportados que el paciente podría beneficiarse de un programa de Rehabilitación intensiva de la marcha, este consiste en un entrenamiento físico y funcional intensivo mediante sistemas electromecánicos con suspensión parcial del peso corporal, disponemos de sistemas tecnológicos tan innovadores como el Gait‑Training® o el Lokomat®, hoy en día los más modernos del mundo, que tienen el objetivo de potenciar la musculatura infralesional, entrenar la bipedestación y reeducar la marcha en pacientes con lesión medular, daño cerebral adquirido u otras patologías de discapacidad de origen neurológico. Este programa tiene una duración de dos meses. Se puede realizar tanto en régimen de ingreso,coste diario de 300,00 euros, así como en régimen de hospital de día 225,00 euros.
Si están interesado podríamos concertar una primera visita en nuestro Hospital con el Dr. Jesús Benito, medico rehabilitador y especialista en la marcha.Esta consulta podría ser el lunes día 24 de diciembre a las 13:00 horas, deberían traer los informes médicos actualizados.El coste de una primera visita es de 180 euros.
Si desean más información no duden en ponerse en contacto con nosotros.
Atentamente
Servicio de Admisiones
Elena Araujo admissions@guttmann.com

2. Klinik Judendorf
http://www.klinik-judendorf.at/
GRAZ-Austria
Thank you very much for your interest in our rehabilitation clinic . Our clinic is specialised in neurological and orthopaedic diseases. Therefore we are treading al lot of paraplegic ( complete or incomplete) patients. You sent me some information about the neurological and orthopaedic problems. Its very difficult for me to make any prognosis, without the clinical impression of the patient. But for my point of view, the localisation and the short time after the accident makes me a little bit optimistic.
Rehabilitation of Para paretic patients takes a lot of time. I think we have to work for at least 4 to 8 weeks, may be even longer.
About the costs: We are treating paraplegic patients in early periods of rehabilitation only in our inpatient program. Your daily rate is 420€. This rate includes the whole rehabilitation program, the medical treadment. Not included are further investigation and wheelchair etc.
For further information please contact me
Tel 0043/3124/90520/3511
Peter.grieshofer@klinik-judendorf.at
http://www.klinik-judendorf.at/
Sincerely
Prim. Dr. Peter Grieshofer
Medical Director

In concluzie, costul tratamentului se ridica la aprox. 30.000 euro, din care, prin intermediul unui credit, detin cam 30%
In sensul strangerii banilor pt tratament, am deschis un conturi pe numele meu la BRD GSG, Agentia Drumul Gazarului:
RO05BRDE441SV69653304410 usd
RO15BRDE441SV71861794410 eur
RO80BRDE441SV95845684410 ron

Istoric


Pe scurt:
- Ma numesc Mihai, am 27 de ani, sunt trader si imi place sa merg in Music Club :)
- pe 28 iulie, am fost victima unui accident rutier in com Popesti Leordeni- mai exact, eram pe motocicleta si o Dacie a intros fara sa se asigure si m-a propulsat intr-un copac. Rezultatul: hemoragie pulmonara, 3 coaste rupte si multipla fractura de coloana vertebrala
- Ambulanata a sosit dupa mai bine de o ora. M-a dus la spitalul Bagdazar Arseni unde am fost stabilizat si pe 10 aug operat la coloana.
- Am fost internat la clinica de recuperare Bagdazar Arseni pana pe 17 nov; acum ma aflu pt 3 saptamani la o clinica de recuperare din Baile Felix.
- Afectiunea mea este Sindrom coada de cal- adica sectionare medulara la nivel lombar L1-L2 cu paralizie pe membrele inferioare. Evolutia a fost, potrivit doctorilor, buna; medicii considera ca nivelul de sensibilitate a crescut (imi simt picioarele, preponderent piciorul drept) si ca am initiat miscare la nivel de sold si muschii coapsei.
-Ca sa am sanse ca starea mea sa evoluze, sa se imbunatateasca, sa am sanse sa merg din nou este necesar tratament intensiv in primele 6-8 luni dupa operatie. La noi in tara exista un numar redus de clinici specializate pe recuperare locomotorie, iar aparatura adecvata tratamentului in sec XXI lipseste cu desavarsire; astfel ca am contactat alte clinici din UE si SUA. Ei au inventat, au experimentat si au rezultate excelente cu asa numitii roboti- locomotori, precum LOKOMAT sau GAIT TRAINING. http://www.lokomat.ch/. Problema este pretul: tratamentul este scump -in Elvetia si Chicago care sunt cele mai mari centre, ne-au cerut echiv. a 45,000 eur pe luna, fiind necesare pt inceput minim 2 luni de tratament. Am mai gasit in Graz-Austria si Barcelona-Spania –unde am facut si o programare pe 24 dec, ora 13. Aici preturile sunt ceva mai accesibile, insa in continuare reprezinta un efort.