sâmbătă, 1 decembrie 2007

Prima ninsoare...

Astazi a nins la Oradea... In mai putin de 2 ore, totul era acoperit de un covor de fulgi pufosi de nea. Cris a insistat sa iesim asa ca a trebuit sa-mi inving teama de alunecus si alte probleme care ar putea datorita scaunului cu rotile. Deodata m-a cuprins un regret...as vrea sa simt zapada scartaind sub picioare...
Zapada, moartea marelui Pitis, un film dramatic pe DVD, prima adiere de vant care mi-a mangaiat fata cand am iesit din spital, multitudinea de trepte din Music Club si zecile de prieteni care s-au adunat in jurul meu in ziua accidentului si au asteptat ore in sir pana sa poata intra numai o clipa sa ma salute....imi provoaca o emotie stranie. Lacrimile imi inunda ochii... nu-mi amintesc sa mai fi plans pana acum...

18 comentarii:

Anonim spunea...

Maestre, ia cat mai repede Hypericum in varianta homeopata in dilutie de 30CH. Ia o doza (daca este bilute ia 5 bilute fara sa le atingi cu mana), daca este lichid numai 1 picatura in apa. Astepti cateva zile/1 saptamana apoi si vezi daca exista vreo schimbare. Daca nu ai observat nimic mai ia o doza de Hypericum de aceasta data si mai diluata cum ar fi 200CH sau 1M.Posteaza rezultatul aici am sa ma mai uit din cand in cand.

piersi spunea...

Felicitari pt blog! Ne gandim la tine :)

screech spunea...

ne-ai facut sa radem de atatea ori, dar acum ne-ai facut sa plangem ... o clipa de trista amintire ne-a rapit un zambet ca o raza de soare in zilele tumultoase. speram ca primavara ne v-o-a aduce inapoi. sufletul si posibilitatile materiale sunt alaturi de tine. te iubim prieten drag!

Ionut spunea...

Imi pare rau pt tine, si stiu prin ce treci, am si eu o fetita de 6 ani care timp de de 1 an a fost in aceiasi situatie ca tine...si asta in urma unui accident in care am pierdut-o pe mama ei.Eram cu moralul la pamant si nu mai stiam pe ce drum sa apuc,dar un copil de 4 ani a reusit sa ma aduca cu picioarele pe pamant si sa ma faca sa vad ca am pt ce lupta.Tratamentul de recuperare e destul de scump si costurile sar mult peste cele pe care ti le spun cei de la clinica,cel putin pt mine au sarit deoarece a trebuit sa ma duc si eu cu ea.Povestea ta m-a impresionat si stiu ca e bine venit ajutorul meu,nu e o suma mare dar atat imi permite situatia.Iti doresc tot bine din lume.Ionut.

Mihaitza spunea...

multumesc de urari screech si ionut si multa sanatate si putere si voua

George spunea...

Mihai, reteaua Adevolution.ro a facut un banner catre blogul tau, banner care pana acum, a insumat 3.575.625 afisari si 8.958 clickuri. Speram ca asta sa se reflecte in contul tau bancar, pentru ca pana la urma, asta este cel mai important. Succes!

Mihaitza spunea...

@george multumesc mult pt sprijin

Anonim spunea...

Sunt o persoana oarecare ca noi toti..dar azi (6.12.2007)am auzit pe radio 21 povestea ta si imediat am intrat pe bloggul tau sa citesc mai multe....Povestea ta m-=a impresionat enorm..si iti promit ca am sa incerc tot posibilul sa te ajut..lucrez la Institutl National de Boli Infectioase "prof. dr. Matei Bals" si voi face demersuri ptr o sponsorizare.Iti doresc multa sanatate ...toti suntem alaturi de tine (cei care iti cunoastem povestea) si ai incredere in Dumnezeu nu mai el te poate ajuta...Speranta moare ultima si cu ea murim si noi...asa ca te rugam sa speri incontinuare ptr fiecare Dumnezeu a lasat ceva pe pamant....

Mihaitza spunea...

@screech andrei tu esti ?

Mihaitza spunea...

@ anonim thanks pt incurajari man

angelo spunea...

Buna.
Azi dimineata am auzit la radio povestea ta.(Morar si Buzdugan).
Deabea am asteptat sa se termine orele de servici sa pot intra pe blogul tau.
Esti prima persoana pe care o aud zicand ca nu l-au parasit prietenii la necaz.
Asta inseamna ca esti un tip deosebit si ti-ai tinut prietenii aproape tocmai prin veselia si buna dispozitie pe care le-ai daruit-o candva.
Acum iti ofera si ei acel "bun"pe care l-ai avut candva si ai mare nevoie de el acum.

Lara spunea...

Salut Mihai,

Pentru situatia in care nu a ajuns informatia la tine, doresc sa iti aduc in atentie Formularul E 112 (poate fi procurat de la CAS).

"Odata cu intrarea Romaniei in UE romanii au dreptul la tratament in statele membre pentru afectiunile care nu se pot trata in tara noastra. Pentru a beneficia de tratament in tarile UE prin formularul E112 trebuie sa fi contribuit la Fondul National Unic al Asigurarilor de Sanatate (sa fiti angajat cu carte de munca) si sa aveti o trimitere din partea medicului curant in care sa se precizeze in clar ca "tratamentul nu poate fi facut in timp util in Romania", dupa completare formularul E-112 trebuie depus la CAS (Bucuresti sau judeteana in functie de judetul unde locuiti)impreuna cu analize care atesta necesitatea tratamentului sau operatiei in statele membre UE."
Ma rog sa gasesti un ajutor si prin aceasta cale.

Iti doresc din suflet insanatosire grabnica, numai bine si Sarbatori fericite!

Gand bun.

screech spunea...

catalin.

sunt in delegatie acum dar poate ne vedem pana de sarbatori.

cristina milano spunea...

ciao numele meu este cristina rusu nu pot decat sa iti transmit toate cele bune si chiar daca e imposibil nu iti pierde speranta si lupta cu fiecare clipa mai mult.... regret nespus ca reusesc sa te cunosc in felul acesta pt intr-o lume ideala raul ar trebui sa ne ocoleasca iar ingerul pazitor sa-si faca treaba in fiecare clipa .. profit totusi de aceasta ocazie iti doresc un sfarsit de an mai sanatos plin de sperante si victorii ...si nu renunta sa visezi cristina milano exista o clinica care trateaza patologii neurologice acute in svizzera se cheama hochzirl si din cate am inteles au in dotare aparatul lokomat ar trebui sa te interesezi daca sistemul sanitar roman nu poate obtine gratuitate sau pret redus pt cazul tau oricum ma mai interesez si iti voi mai scrie sarbatori frumoase cristina

bell_copil_0803 spunea...

Salutare!
Sunt si eu unul din utilizatorii internetului, si cautand versurile unei melodii care m-a impresionat, am ajund sa vad pe respectivul site un banner: "Mihai Gaita are nevoie de ajutorul tau ca sa poata zambi din nou...".
Din cate am citit pe blogul tau, ai repetat de multe ori intarzierea salvarii, iar am sa fiu umpik dura, dar am sa te intreb ceva: Te mai mira ceva pe pamantul asta pe care incercam sa traim? Stiu k ai sa-mi spui ca in momente de disperare, si poate ca e prea scurt si prea simplu cuvantul disperare, nu iti doresti decat sa traiesti, si cine te poate readuce la viata, reanima decat doctorii.
Si ca sa imi intelegi mai bine intrebarea: Te mai mira ceva pe pamantul asta?, am sa-ti dau 3 exemple legate de "mandrul" sistem sanitar, in special Salvarea. Sunt exemple mult prea banal si prea simple in comparatie cu problema ta, dar in viata e bine sa ascultam si experiente de viata banale, poate avem de invatat ceva, asta daca vrem sa le ascultam si sa le analizam.
In primul exemplu nu este vorba de Salvare, ci doare de medici (in general).
Aveam doar 14 ani. Eram in cls a 8-a, bine inteles capacitatea batea la usa, urmand in vara sa-i deschid usa si sa ma confrunt victorios cu ea. Pe 1 martie am avut olimpiada la ramana, nu vreau sa ma laud, ci doar sa spun k aveam un examen in care numai daca nu esti om, nu ai emotii. Pe 8 martie era ziua mea, pica joi. Impreuna cu parintii mei am decis sa fac un chef cu toti colegii, era ultimul an cand puteam sa fim impreuna la un chef. In urma unor probeleme in acea perioada am schimbat locuinta, urmand sa ne mutam cu bunicul meu, singurul pe care il mai aveam aproape. Am facut acel chef de zile mari vinerea, pe 9 martie in noua locuinta, iar pe 10 martie din pacate bunicul meu m-a parasit, bine inteles ca nu numai pe mine, alegand o alta viata alaturi de ingeri. Eram mica si normal ca pt mine a fost un soc, de atunci s-a schimbat viata in care aveam bunic, pt ca viata mea se schimbase de la varsta de 10 ani, din pacate in urma unei experiente similare. In urma oboselii, a stresului pt examene, dar si a evernimentului nefericit, organismul meu treptat-treptat ceda. Incepuse cu dureri de cap pana cand nu mai puteam sa fiu treaza, dormeam 20 din 24. Eram treaza cand imi dadea mama sa mananc si cand veneau prietenii sa ma viziteze, dar nu puteam decat sa-i salut, lasandu-i sa-mi priveasca somnul. Normal k in acest timp mergeam cu parintii la doctori, iar ei ridicau din umeri spunand k nu este de competenta lor. In concluzie aveam lipsa mare de calciu si intram in usoare come. Nici macar descrierea unei come nu au putut sa o recunoasca. In cele din urma ajung la neurologie unde mi se administreaza un tratament de epilepsie. Acest "istet" tratament urma sa-mi intetoseze creierul si mai rau devenind o leguma cu maini si cu picioare. Povestea a luat sfarsit, un sfarsit fericit, in momentul in care diriginta mea s-a interesat la bucuresti de tratamentul meu, pt k parintii mei ii dadeau vesti din ce in ce mai proaste. A aflat ca tratamentul nu era adegvat, sfatuid parintii mei sa il intrerup. Dupa intreruperea tratamentului, recuperarea mea a durat 2 saptamani, iar timpul care-mi ramasese sa mai invat ceva pt capacitate era de 3 saptamani. Finalul a fost fericit, astfel ca azi urmez si o facultate.
Concluzia acestui exemplu: incompetenta unor medici, si cat de usor e sa spui: "nu este de competenta mea", ba mai mult sa adeministreze un tratament "istet".
Al 2-lea exemplu: Eram in clasa a 10-a si in urma unor probleme in familie, la fel organismul s-a spus cuvantul. Intr-o zi eram pe terenul de tenis, incercand sa practic sportul meu preferat si incercand totodata sa uit de toate problemele care le lasasem acasa. Oboseala, efort fizic, dar si problemele ce ma apasau, nu m-au mai lasat sa joc tenis. Mi s-au inmuiat picioarele si nu mai aveam aer, astfel ca incercam disperata sa-mi iua aer cu orice pret, ia-l daca ai de unde. Partenerul de tenis era neputincios, pentru ca noi jucam amator, in weekend, cand pe teren nu erau cu noi decat zgura si plasa. Intr-un moment de luciditate, in care mi-am spus: trebuie sa traiesc, si cum sa fac sa traiesc, mi-am tinut fortat respiratia apoi am inceput sa inspit putin cate putin si bine inteles in cateva secunde am putut sa am o respiratie normala. Am mers acasa si noaptea povestea s-a repetat, dar de acesta data mi-am anuntat parintii prin zgomotul pe care l-am facut in momentul in care am cazut din picioare incercand sa deschid geamul, gandindu-ma k am sanse sa-mi revin. A fost o cadere de calciu urmata de o criza de diabet. Parintii mei am chemat salvarea, si dupa cum ai povestit si tu, si-au dat coate sa rezolve cazul. Salvarea mea a fost tata, care disperat k sunt sanse sa ii moara copilul in brate, mi-a tras de limba, mi-a dat cateva palme zdarvene, mi-a facut respiratie gura-la-gura si masaj toracal (sper sa fi folosit bine termenii medicali).Dupa o ora jumatete de la interventia telefonica a parintilor meu la salvare, soseste o asistenta adormita insotita de sofer. Paritntii mei povestesc cele intamplate, iar asistenta se uitat in gatul meu si spune ca sunt putin rosie. Este despul de greu de povestit ce se intampla in timpul unei crize de diabet, precedata de o criza de spasmofilie. Logic ca gatul meu era "putin rosu".
Conclizia este similara exemplului anterior, cu deosebirea k nu era un medic neurolog, cu o asistenta adormita care din fericire nu a administrat nici un tratament.
Si ultimul exemplu pe care-l traiesc in prezent: In urma unor sedinte de fizioterapie, mi-a dat un exercitiu pt intinderea coloanei, exercitiu care mi-a afectat picioarele. Nu este foarte grav, dar suficient de enervant pentru o tanara de 21 care deja are un comportamnet de batranica. Nu mai pot sa stau in picioare mai mult de 10 minute (nu mai pot sa stau balansandu-mi copul de pe un picior pe celalalt incercand sa echilibrez centru de greutate). Daca stau pe scaun, picioarele sunt atarnate si sangele nu mai circula normal in acea zona,se umfla butuc si deplasarea se face cu bastonul bunicii mele. Coborarea scarilor este dificila din cauza genunchilor. Singurul lucru pe care il pot face e sa merg pe jos,dar mai mult de 30 de min, pt k incep sa-si spuna spuna cuvantul gleznele (am avut cel putin 20 de entorse, la limita de fractura). Mormal ca si in acest caz am mers la doctor. 1 doctor vizitat a fost reumatologul, care m-a tinut 2 ore in picioare intr-o sala de asteptate nedotata cu scaune, nu pot sa descriu durerile ce incepusera sa apara dupa 20 de minute acutizate in 2 ore, eram in stare sa manc pereti si sa sparg lemne in gura ca pe seminte de dovleac. Dupa consultul medicului, raspunsul nevinovat al sau a fost: nu are nimik, este totul ok.
Bun, am vizitat radiologul. RAspunsul medicului: nu are nimik.
Mergem la ortopedie la seful de sectie, unde analizand cu "mare interes" cazul, raspunsul a fost nu este de competenta mea, mergeti la reumatologie, dar parerea mea este k nu are nimik. Aceasta expresie"nu are nimik" ii era adresata tatalui si mamei mele care ma insoteau.
Strangand din dinti si muscandu-ne limba mergem mai departe sa facem testul Dopler (sper sa il fi scris corect). Raspuns: vasele de sange sunt ok, nu are nimik. Moment in care am cedat psihic si i-am spus doctorului in gand de bine si in fata l-am intrebat daca are impresia ca merg sa-i vad culoare ochilor si sa-l intreb ce ii face nevasta si copilu'. Din pacate mentalitatea romanului e de a merge la doctor numai cand ii crapa buza de dureri, nu sa-si faca un control de rutina si sa-i spuna medicul nu ai nimik. Astfel ca si azi ma confrunt cu aceasta problema, situatia agravandu-se.
Deja incep sa fiu plicticoasa si enervanta vaietandu-ma tie, dar am vrut sa intelegi sistemul sanitar dintr-o tara europeana, asa cum ai descris si tu spitalul in care ai avut partea de oameni meniti sa fie medici, nu de unii papagali salvatori de vieti.
As incheia acest plicticos comentariu al meu, prin cateva sfaturi prietenesti: Bucura-te de lucrurile marunte ce te inconjoara, razi din tot sufletul timp cat mai indelungat si nu in ultimul rand incearca sa faci lucruri noi, pt ca si viata ta este noua.
Referitor la intrebarile, de multe ori retorice, pe care le-ai pus pe blog-ul tau, idee preconceputa: Traiesc in prezent, trecutul nu exista si ma uit pe furis la viitor. Stii k mai era o vorba: nu te uita la ziua de maine, k o uiti pe cea de azi. Dumnezeu ne incearca si nu ne uita cand avem nevoie, ne ajuta.
Din maxima diplomatie nu promit nimik, promit doar k nu am sa iti uit prea usor povestea, si am sa-mi fac datoria morala de a o trasmite si altor oameni cu dorinta de a te ajuta.
Toate cele bune! Si fii optimist pana la capt, pt ca mie una mi-ai dat impresia ca esti optimisit. SPERANTA NU MOARE NICIODATA!

Mihaela spunea...

Dumnezeu sa aiba gria de tine in continuare oferindu-ti prietenii si finantatorii de care aievoie atit demult. Sunt extrem de impresionata de situatia ta, eu auzind de ea chiar si in Franta. Vad ca ai prieteni de suflet care fac intradevar orice pentru a te ajuta. Multa lume are acces la povestea ta de aici din Franta; sa speram ca se pot face micile minuni de ce ai nevoie pt o viata "banala" dar frumoasa. Eu te sustin din toata inima incuranjindu-te sa fii tare si sa nu lasi zilele ploioase sau momentele de singuratate sa te demoralizeze;si sa stii ca multa lume se gandeste la tine si transmite energia aceea pozitiva catre sufletul tau. Iti doresc un Craciun inconjurat de oameni calzi si zimbitori , si o petrecere minunata in "clubul"tau de acasa.Numai bine si sanatate multa. Mihaela

Anonim spunea...

deci doresti tampon?

Eduard-Alexandru spunea...

Salve Mihaitza, abea m-am intors in ro si bineinteles ca primul lucru pe care l-am facut a fost sa citesc blogul tau.
Pana acum am fost tinut la curent de situatia ta de mama care se "converseaza" cu Gica destul de des. Ma bucur sa citesc ca recuperarea este posibila si vreau sa sper ca in tara cu cei mai multi milionari pe cap de locuitor o sa se rezolve si problema banilor. Vreau sa stii ca ne gandim mereu la tine si vrem sa-ti uram insanatosire completa.
Andi, Nuti, Sergiu