miercuri, 28 noiembrie 2007

Inainte si dupa …


Da, alergam dimineata spre serviciu ca sa nu intarzii – la metrou ma strecuram prin multimea de oameni ce se grabeau si ei catre serviciu, catre scoala sau catre casa... La iesire, dupa “buluceala” de rigoare, ma indreptam catre cladirea unde se afla biroul, urcam scarile pina la etajul 4 si deschideam usa cu umarul zambind un “buna dimineata” colocvial celor care reusisera ajunga inaintea mea…
O zi de munca, ca a oricaruia dintre noi poate, cu perioade agitate, intalniri, discutii aprinse si neliniste, uneori cu cate o pauza de masa in care mergeam sa “savuram” o pizza sau ceva prajituri.
Seara, cateodata prea tarziu ca sa ma mai abat din drumul spre casa, alergam din nou spre metrou, strecurandu-ma prin aceeasi aglomeratie, gandindu-ma la vrute si nevrute... “sa nu uit ca miercuri de la 21 am meci de baschet, ... ca s-ar putea ca vineri sa mergem in “Music Club” asa ca trebuie sa incerc sa scap mai devreme ca sa mananc si sa ma schimb, ...ah da, si poate ca ar fi frumos sa facem si un munte scurt la sfarsit de saptamana, sa vorbesc cu amicii si poate aranjam ceva...”

Poate ca suna banal, dar cred ca asa procedam majoritatea dintre noi zi de zi...
La varsta asta este usor sa ne imaginam ca putem cuceri Everestul, ca avem suficienta energie pentru a ne implica in mai multe proiecte deodata, ca putem sa trecem peste orice doar mobilizandu-ne.
Suna la fel de banal cand spui ca iti doresti o familie, ca de acum esti pregatit sa iti asumi si alt gen de responsabilitati, ca poti sa te implici mai mult si ca vei avea suficienta forta sa ajuti ca pe langa visele tale sa se implineasca si visele celor dragi...
Multi pot crede ca sunt lucruri marunte, dar se pare ele sunt “caramizile” din care se cladeste viata fiecaruia dintre noi.

E varsta la care ai timp si energie pentru a te bucura cu pasiune de viata, de sport, de iesirile cu prietenii, de vacante ...
Da, de vacante... tocmai ne pregateam de vacanta. Asteptam cu nerabdare concediul. Bagajele erau deja pregatite si ne bucuram ca pentru cateva zile plecam in sfarsit din Bucuresti. Rezervarile erau facute, totul pregatit – Delta ne astepta, iar noi de-abia asteptam sa ne plimbam pe canale, sa pescuim si sa facem plaja... Vorbeam numai de asta si toti eram entuziasmati. Vremea era perfecta pentru vacanta, iar locurile prin care urma sa ne preumblam nu le vazusem niciodata...

Au trecut luni bune de-atunci dar imi amintesc cu cata nerabdare asteptam sa “evadam” dintre betoane. Caldurile sufocante, praful, aerul aproape de nerespirat, in cateva zile aveau sa ajunga doar o amintire...

Da, acum mi-e greu sa ma gandesc la toate astea. Intr-adevar totul a devenit doar o amintire, dar nu una legata de libertatea si bucuria pe care le-as fi putut trai in mijlocul naturii, in Delta, alaturi de cei dragi...

Era o zi calduroasa de vara, sambata, mai precis – 28 iulie 2007. Avusesem ceva treburi de rezolvat de dimineata, iar dupa-amiza mama ne pregatise ceva bun si ne invitase la masa. Aveam asadar timp sa merg pana la un amic sa schibam niste placute de frana. Era o dimineata insorita, linistita, tocmai potrivita pentru o plimbare cu motorul. La intoarcere, insa, in Com Popesti Leordeni, sorta imi pregatise o surpriza.
Imi plac motoarele si am multi amici care sunt cu adevarat pasionati. Eu eram genul “motorist” despre care ei spuneau ca “imbatranesc fara sa-si aduca aminte de vreo zgarietura din timpul tineretii” si asta pentru ca nu eram genul “vitezist” si nici “viteaz”. Dar se pare ca asta nu a fost de ajuns...
Tot ce imi amintesc acum este doar arsita cumplita, disperarea si neputinta celor care ma priveau intins pe pamant, lipsit de vlaga, rugandu-i sa sune la tata si la prietena mea...
Cat de grav era nu aveam sa-mi dau seama decat mai tarziu, dar asteptarea devenise insuportabila ... O sa-mi aduc aminte mereu de doamna care a stat langa mine timp de mai bine de o ora cat a durat pana au venit salvarea, tata, preietena mea si alti prieteni care deja aflasera de accident. A avut taria si rabdarea sa-mi stea alaturi si sa vorbeasca cu mine, sa ma incurajeze si sa-mi transmita energie – iar pentru asta probabil ca nu-i voi putea multumi indeajuns.

Si din nou un DA apasat – da dragii mei, traind intr-o Romanie europeana, muncind si platindu-ne asigurarile – atunci cand avem mare nevoie de ajutor il asteptam mai bine de ora si ceva, cam atat a durat ca salvarea sa ajunga la locul accidentului – nu undeva intr-un loc uitat de lume, ci la doar cativa km de Bucuresti – in Popesti, la mai putin de 10 min de Spitalul Bagdazar. Acest timp a fost o batalie nu cu viata, ci cu moartea, dar se pare ca pana nu ajungi intr-o astfel de situatie nu poti intelege disperarea acelor momente cand simti ca nu ai scapare.

De aici incepe practic noua mea viata...
De aici incepe lunga batalie - intai pentru supravietuire si apoi pentru a-mi putea revini cat de cat. Clipe nesfarsite de incertitudine, durere, neputinta, disperare...
Acum, dupa atatea luni pot sa stau si sa-mi amintesc prin ce am trecut atat eu cat si cei din jur, cum m-am intalnit, ajungand in aceasta situatie, cu oameni aflati la randul lor in suferinta si care incercau sa ma incurajeze si sa-mi dea o speranta in a continua drumul. Si nu in ultimul rand am intalnit oameni care prin meseria si prin implicarea lor mi-au redat intr-o oarecare masura speranta. Intr-un spital nici pe departe aratand ca european, cu paturi vechi de zeci de ani, cu echipamente de asemenea vechi, niste oameni cu adevarat inzestrati de Dumnezeu incearca, se lupta si reusesc sa redea increderea semenilor lor aflati in situatii limita.Trebuie sa amintesc aici de Dl. Prof. Dr. Exercian – seful Clinicii de Chirurgie Spinala si de Dl. Dr. Soare care m-au operat – o operatie foarte complicata de refacere a coloanei vertebrale, operatie care a durat mai bine de 7 ore si despre care va voi mai povesti. De asemenea Dl. Prof. Dr. Onose – seful Clinicii de Recuperare si D-na Dr. Chendreanu care m-au ajutat inca din prima clipa de la accident, iar mai apoi de-a lungul intregii perioade de tratament si recuperare, si nu in ultimul rand D-rei Dr. Cezara Mihailescu si D-nei Dr Ioana Cheregi din Baile Felix care s-au ocupat de asemenea de recuperarea mea.

Cam asa a “inceput” totul. Asta e o particica din povestea mea si asa am ajuns intr-un scaun cu rotile la doar 27 de ani.
Acum stand intr-un pat de spital, in clinica de recuperare de la Baile Felix, am inceput sa-mi pun intrebari despre viitor...

Oare cum este sa traiesti doar amintindu-ti ce simteai cand alergai pe terenul de baschet, cand inotai, cand urcai pe munte sau cand mergeai pur si simplu pe strazi strecurandu-te prin aglomeratia bucuresteana?

Niciodata nu m-am gandit ca voi ajunge sa-mi pun aceste intrebari atat de devreme si cu atat mai putin ca voi incepe sa gandesc la trecut despre viata mea...
Se pare insa ca destinul nu poate fi schimbat si intr-o dimineata ne putem trezi tintuiti de el, fara a putea sa dam vreo replica, dar constientizand ca visul s-a terminat si traim o realitate dureroasa.
Greu sau nu, trebuie sa te “acomodezi” cu propria-ti viata, cu noul tau “eu”, cu tine insuti ... trebuie sa inveti cu fiecare zi care trece ca destinul trebuie infruntat. Dar oare stim cum sa facem asta? Avem puterea sa luptam pentru noi sau pur si simplu cadem prada deziluziilor si ne lasam invinsi?


Sunt alte intrebari la care incerc sa-mi raspund acum, intrebari pe care imi doresc sa nu le fi pus niciodata.
Cum va fi viata mea de acum incolo?
Voi reusi sa mai fiu independent?
Ce trebuie sa fac in continuare?

Sunt momente de cumpana carora incerc sa le fac fata incercand sa gasesc un raspuns la toate intrebarile mele.

Data fiind situatia in care ma gasesc, am incercat sa studiez daca exista posibilitati de recuperare, unde se gasesc clinici de acest gen, ce tratamente exista si cum as putea sa ma inscriu intr-un program de recuperare la o clinica de specialitate din strainatate dotata cu echipamente moderne si care sa-mi dea o sansa de a-mi imbunatati starea de sanatate.

40 de comentarii:

goldyeman spunea...

hai ma nebunule ca o sa te faci bine,stiu eu;)sa ma suni cand te faci bine,da?sanatate multa multa!!!
auras;)

Unknown spunea...

iti doresc sa te faci bine si sa ai putere sa treci peste tot. Suntem siguri ca te vei face bine!!! Multa Sanatate. Cristina

Unknown spunea...

MULT SUCCES!
Impresionanta poveste, dar mai impresionant va fi sa-ti amintesti de toate chinurile dupa ce te faci bine si o sa stai la un pahar cu prietenii...Multa SANATATE!!!

sven spunea...

Multa sanatate si sa nu iti piara speranta!

teodoracontinescu spunea...

Cat nu ne-am fi dorit cu totii sa nu fi existat acea fractiune de secunda?!
Dar sunt sigur ca in acea secunda Dumnezeu nu a vrut sa pleci dintre noi si a hotarat sa ramai aici.De aceea te rog, "Capu` sus!".
Nu-ti pierde speranta si credinta in Dumnezeu.Sa fi iubit si Dumnezeu sa fie alaturi de tine.Nimitz

teodoracontinescu spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Unknown spunea...

Lupta cu indarjire si aminteste-ti in fiecare secunda ca nu exista ceva pe lume pe care Dumnezeu nu poate sa-l faca. S-a demonstrat si stiintific http://www.pbs.org/wgbh/nova/elegant/program.html
Practic nu e impozibil sa treci printr-un zid doar pentru ca asa vrei tu.

“Daca ati avea credinta cat un bob de mustar, i-ati porunci muntelui acestuia să se mute din loc si el s-ar muta”

Crede si lupta.

claus spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
rallycutza spunea...

Fii optimist si totul o sa fie bine :) ce a fost greu a trecut...sunt sigura k anul viitor pe vremea asta vei fi alaturi de prieteni in Music Club;)
send u the biggest hug in the world:)

desiree spunea...

...am citit plangand...am auzit multe cazuri ca ale tale insa nu spuse cu vorbele celor implicati.. imi pare rau...multi nu realizeaza sensul vietii...sunt mii de oameni care se sinucid pentru ca nu vad ca exista oameni ca tine...oameni care lupta sa traiasca cu adevarat...ei au o sansa,dar nu o pretuiesc...nu deznadajdui...sper sa te insanatosesti...speranta ne tine pe toti in viata...si sa stii ca viata tine cat o clipa,si trebuie sa lupti ca sa o traiesti fericit,nu incape si lacrimi...asta imi spune si prietena mea...iar acum imi dau seama ca durearea mea nu este nici macar o farama din a ta...

desiree spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Mihaitza spunea...

@musat grasule abia astept sa iti sar in spate si sa bem o surubelnita impreuna

Unknown spunea...

Mihai, eu sunt in America, cu o bursa. Sunt in Syracuse, care e cel mai mare centru medical dupa NYC, din statul NY. Este aici si un doctor neurolog roman, Mihaila. Vrei sa il contactez? Crezi ca pot sa te ajut cumva de aici?
Eu vin in vacanta pe 15 decembrie si daca vrei, poate ne intalnim si imi dai diagnisticul in copie si il iau cu mine cand ma intorc dupa vacanta. Poate reusesc ceva pe aici...
Dar vreau sa iti spun ca o sa te insanatosesti, mai ales daca ai asa evolutie buna in asa perioada scurta de timp. Sistemul nervos are o capacitate de refacere foarte mare, mai ales la varste tinere. Tatal meu a avut un AVC major la 69 de ani, a fost in coma si paralizat pe partea dreapta a corpului, si si-a revenit miraculos. A fost greu, am invatat cu el sa mearga, sa miste fiecare deget, a invatat din nou sa vorbeasca, dar am reusit! Si acuma are 74 de ani si suntem foarte mandri de el. Eu iti spun ca o sa-ti revii, sunt foarte sigura de asta! Sa nu fii niciodata descurajat si sa iti folosesti toata energia pentru recuperare si exercitii. Nu lasa pe nimeni din jurul tau sa spuna NU! Numai Da! Se Poate! E din ce in ce mai bine!
Iti doresc rabdare si incredere. Nu esti departe de a sta in picioare din nou! Corina cipopa@maxwell.syr.edu

Unknown spunea...

Iti doresc sa razbesti si sa te faci bine-din pacate nu realizam poate frumusetea vietii,a gesturilor si lucrurilor simple decat cand le-am pierdut..si e cumplit..nu vorbesc din carti ci din experienta pierderii persoanei dragi..
Pot sa ti spun sa nu te descurajezi ..atat doar..si superba metafora a scoicii perliere care ajunge cu un fir de nisip in cochilie care o jeneaza,o incurca teribil dar din care face o frumusete de perla..
Toate bune iti urez si sanatate!

Mihaitza spunea...

BBB, imi pare rau pt pierderea suferita de tine; numai cei dragi mi-au dat putere sa lupt in momentele tahicardice! Iti doresc numai bine! si... forta!

daniela spunea...

offf nu prea ai ce sa spui in asemenea situati de fapt ceea ce trebuie sa faci este sa ajuti .

Anonim spunea...

Buna!Am citit povestea ta si cu adevarat ``TU´´ esti o persoana foarte norocoasa,nu toti ce au avut parte de acelas nefericit accident,sunt aici ca sa ne povesteasca.M-a impresionat felul in care iti aduci aminte de tot ce ti s-a intamplat in acea nefericita zi.Eu ,ca toti ceilalti,iti doresc o recuperare rapida,vroiam sa-ti spun ca sunt multe persoane in starea ta,dar foarte putin au putut trece prin ce tu ai trecut si sa continue cu OPTIMISMUL asta.Continua asa,esti un baiat NOROCOS(nu uita).
Multa sanatate! si Craciun Fericit!!

ingerasha spunea...

Imi este greu sa scriu acest comentariu la o ora atat de matinala - 08.30. imi este la fel de greu sa scriu acest mesaj, la fel cum mi-a fost greu sa citesc despre cazul tau. dureros cum viata unui tanar poate lua o turnura atat de radicala, atat de nefasta. stau uneori si ma gandesc pe ce criterii Cel de Sus ne pedepseste astfel.....nu vreau sa te intristez cu mesajul meu.....probabil ca tu ai nevoie de mesaje optimiste si pline de speranta...imi pare rau daca in acest moment nu-ti pot spune asa ceva.....sunt mult prea ingandurata si indurerata...dar promit sa revin cu un mesaj mai optimist si plin de viata!!! sper k nu te va deranja!!!!

Anonim spunea...

Cu siguranta te vei face bine si iti vei relua toate activitatile banale si monotone. Probabil nu sunt singurul care gandeste asta dar probabil sunt singurul care o spune (fara nici o tenta gay) : TE IUBESC ca pe un frate.Multa sanatate .

jhonsson spunea...

imi pare rau pt tot ce ti s-a intamplat, stiu ca e greu dar am un sentiment ( nu ti-l pot explica)ca ai sa te faci bine, sunt sigura de asta. am o varsta apropriata cu a ta si stiu ca ti-e greu sa nu mai poti merge pe munte dar ai sa te faci bine si vei merge cu persoanele dragi tie.am sa incerc sa te ajut si eu cu prietenii mei cu ceva banuti sa te faci bine. daca mai ai nevoie de inca un prietena intra pe adresa mea de mess: nela509bis a eu sunt jhonsson din bistrita.multa sanatate si rabdare multa

Anonim spunea...

Trebuie doar sa lupti si sa ii tii aproape pe cei care tin la tine, nici nu-ti dai seama ce mult te pot ajuta...sper sa te faci bine ... eu m-am facut chiar dak nu ma fost in situatia ta, am fost aproape... sa te faci bine;)

Anonim spunea...

Sincer, m-a impresionat taria ta, vointa si ambitia cu care lupti sa-ti refaci viata. Nu stiu daca te ajuta q ceva, dar esti un exemplu, cel putin pt. mine. Daca si eu m-as fi acceptat si as fi avut aceeasi ambitie, probabil k acum problema mea ar fi fost o simpla amintire, de care mi-as fi adus aminte, fericita, k am fost in stare sa trec peste "obstacolul" vietii mele. iti doresc din suflet sa strangi suma necesara pt. operatie si aceasta incercare sa devina pt. tine doar o amintire. oricat ti-ar fi de greu sa nu te dai batut, sa ai credinta si sunt sigura k o sa iesi invingator din toata povestea asta.sanatate!

Anonim spunea...

Salut.
Nu te cunosc, nu te cunosc. Este trist ce ai patit.
acum cateva saptamani am fost plecat la tara (pe DN1, spre Ploiesti). Am o dacie de prin 85...vrea sa iti spun ca aveam o viteza acceptabila pt o dacie (80-90 km/h)....dintr-o data, am auzit un zgomot puternic si scurt...a fost un motciclist care a "zburat"...pana sa imi dau eu seama ce s-a intamplat...el era la cateva sute de metri in fata mea...mergand pe ontrasens. Sunt tanar, mi-as dori foarte mult sa am o motocicleta, chiar si un scuter....insa este periculos mai oamenilor.
Daca as putea, te-as ajuta, dar nu pot...sunt student....
Indiferent care a fost cauza accidentului, nimeni nu merita sa fie asa aspru pedepsit.
Tot ce pot sa fac este sa dau acest link mai departe...poate cineva, va putea alunga un pic din suferinta ta!

Anonim spunea...

buna mihai.am si eu o intrebare,poate o sa ti se para banala dar am citit in blogul tau si nu spui nimik de prietena,aveai cand sa intamplat accidentul?

Anonim spunea...

nu as vrea sa repet tot ce s-a spus....adica recuperare rapida,etc ci doar sa te rog sa-mi imprumuti din optimismul tau......pt ca in timp cu siguranta voi avea nevoie. danatate...si nu te lasa....lupta mai departe cu viata...pt ca din pacate asta e viata o lupta....

Unknown spunea...

Fuck, man, cat pot fi de meschin eu, cu mini-problemele mele!

Deci capu sus. Ce pana mea, am ajuns pe Luna si nu suntem in stare sa likim o coloana? Om liki-o, da-o-n saracie, si bine tz-a fi!

Multa bafta.

elsker spunea...

Iti doresc multa sanatate, sarbatori fericite alaturi de cei dragi si nu uita ca viata este importanta atat cat este ea (lupta).Nu conteaza ca acum esti intr un scaun cu rotile, incearca sa te bucuri de fiecare clipa si sa o pretuiesti. Inainte, exact cum spui, lucrurile ti se pareau banale, acum invata sa te bucurii: de o iesire in parc, de prima ninsoare, de firul de iarba, de o noua zi, de soare, de mare, etc. Iti doresc multa bafta! Dana.

Warmer Climes spunea...

Sanatate! asta sa ai! Ma faci sa-mi dau seama ce stupid sunt cateodata.

Anonim spunea...

Am trecut prin asa ceva si citind imi amintesc parca e povestea mea. Cum am asteptat salvarea, cum fiecare minut parea o vesnicie, cum imi curgea sange pe fata si totusi nu simteam nimic...cum am stat luni intregi in spital si cum vedeam cazuri si mai grele. Acum m-am facut bine ceea ce iti doresc si tie sa recuperezi cat mai mult, abia acum realizez si apreciez fiecare miscare pe care pot sa o fac, ca ma pot intoarce singur in pat si asa mai departe. Iti urez multa sanatate si iti doresc sa ajungi si tu intr-o zi sa mai faci ce faceai odata!

Anonim spunea...

Chiar m-a induiosat povestea pana am aflat ca ai o prietena, un tata, mergeai cu motocicleta si te distrai in cluburi. Acu' 2 zile mi-a batut la usa o fata si mi-a zis ca strange bani pentru copii orfani.Sa fi copil si sa n-ai pe nimeni care sa te iubeasca, asta inseamna durere si nedreptate. Sincer, sper sa te insanatosesti repede insa fonduri se strang pentru chestii mai serioase.

Anonim spunea...

Ce pot sa comentez dupa cele spuse mai sus?
Fiecare e liber sa-si exprime opinia si nu e obligatoriu ca toti sa gandim la fel.
Eu insa nu pot fi de acord cu faptul ca daca avem parinti si prietena totul e ca si rezolvat, si nici cu faptul ca nu avem voie la 20 si ceva de ani sa mergem sa ascultam muzica sau sa urcam un munte sau sa jucam baschet sau sa mergem la ski etc, intr-un cuvant sa ne bucuram ca existam pe pamantul asta, sa traim practic.
Un singur lucru as vrea sa-ti spun Gershom, sa dea Dumnezeu sa fii ferit de rau si sa nu ai nevoie niciodata sa lupti pentru sanatatea ta.
In alta ordine de idei - faptul ca ai ajutat acei copii reprezinta o cauza nobila si ma bucur ca fiecare poate gasi un sprijin undeva. Acei copii l-au gasit in tine, iar noi ii suntem alaturi lui Mihai si speram ca el sa poata merge din nou, chiar daca sunt persoane care nu considera asta "o cauza serioasa"...It's a free world!!!

Anonim spunea...

salutare...stiu prin ce treci...eu am pierdut in accident un organ vital...dar am supravietuit..nsa nu mai cred..nu mai exista dumnezeu...

Anonim spunea...

Mihai vreau sa iti spun ca m-a impresionat foarte tare tot ce ai scris tu aici...Ma numesc Andreea sunt din Iasi si pana acum cateva minute..pana sa citesc blogul tau aveam impresia ca numai eu am probleme si numai eu sunt importanta..imi dau seama ca sunt cat se poate de egoista si..ca viata e chiar asa de neasteptata precum ai spus..totul se poate termina intr-o fractiune de secunda sau totul se poate schimba...ai fi crezut ca dupa accidentul meu de masina de la 13 ani as fi stiut asta..dar de atunci au trecut deja 11 ani si amintirile au devenit din ce in ce mai vagi..eu m-am recuperat si mi-am reluat viata fara sa realizez prea mult ce si cum...insa ma gandeam la ce ai zis tu! acelasi flux zilnic se intampla mereu si la mine..casa..agitatie ..serviciu..zile la birou fara numar..lungi..visezi un an intreg la vacanta..care trece fulgerator de repede..te gandesti mereu la o familie pe care (dupa cum spun unii) ar fi cazul sa o intemeiezi...faci planuri peste planuri care se pot spulbera in vant ca si cum nu ar fi fost intr-o singura secunda..si nu ne gandim niciodata cam cat de efemera si in acelasi timp pretioasa este viata asta pe care o avem! mereu ne dorim mai mult si mai mult..sunt sentimentele astea de frustrare ca nu avem tot ce ne dorim si ..dezamagire..uff....mi-ai dat o lectie importanta Mihai si iti multumesc din suflet pt asta! acum inainte de Craciun viata mea s-a schimbat datorita tie! sunt sigura ca o sa te faci bine pt ca ai tot sprijinul din lume si daca vreodata simti nevoia sa vb cu cineva (si din proprie experienta stiu ca e mai usor sa vb cu oameni necunoscuti despre orice) iti las adresa mea si astept sa ma contactezi andreyya84@yahoo.com.hk Iti doresc tot binele din lume si Sarbatori pline de Speranta! Best Wishes! Andreea

Anonim spunea...

Motociclism in RO inseamna (cel putin deocamdata) inconstienta, egoism, imaturitate, infatuare.

Am ani de motociclism in spate inclusiv circuit, dar si o familie si 2 copii. Daca voi ajunge in scaun cu rotile voi baga capul in pamant ca strutul pentru ca mi s-a spus de nenumarate ori ca sunt inresponsabil, iar eu continui sa fac ceea ce fac CONSTIENT de riscuri.

Asa ca hai sa traim cu alegerile pe care le facem si cu consecintele lor, si sa lasam blogurile lacrimogene. Daca te accidentai salvand ursii panda intelegeam. Sper sa nu ajung ca tine dar daca voi ajunge nu voi spera sa obtin mila nimanui. Pentru ca sunt MOTOCICLIST.

Anonim spunea...

Gaitzone am aflat de la alex si am ramas masca ,nu-mi venea sa cred ,imi pare rau ca am aflat asa tarziu ,sa dea Dumnezeu sa iti revii cat mai repede sa prind din nou ocazia sa te mai invat cateceva despre baschet :))

Astept vesti cat mai bune si sa dea Dumnezeu sa treci cat mai repede de asta

Bafta si multa multa sanatate!

Anonim spunea...

Dumnezeu sa te insanatoseasca , roaga-te , si noi trebuie sa ne rugam pentru tine , nu deznadajdui orice ar fi , ar fi cea mai mare gresala , sper ca intr-o zi intrant pe site-ul asta sa te vad vindecat , tu si toti cei cu probleme , Craciun fericit si Dumnezeu sa ne intareasca si sa ne tina tari in Credinta

Anonim spunea...

Multa sanatate...!!! Casian George Orlando, Campina.

Anonim spunea...

Salut, am citit povestea ta, si vreau sa te rog, sa iti tii capul sus , sa iti pastrezi speranta !
esti tanar, totul e posibil, ai un organism tare la varsta asta !
Insanatosire grabnica iti doresc !
Important e ca noi credem in tine ca ai sa reusesti ! si si tu sa crezi in tine !
capul sus ! sa ne auzim cu bine
Vince Black, the biker

Anonim spunea...

ok .. sunt genu de persoana care se delecteaza citind bloguri si care rar se hotaraste sa lase un comentariu. nu vreau sa sune melo-dramatic , pt ca din ce am citit ,am putut (cat de cat) sa mi dau seama ca esti un tip optimist. imi pare sincer rau ca nu te pot ajuta financiar *la 15 ani ai mei , abia reusesc sa strang pt o macheta minuscula* , dar iti transmit toate gandurile de bine si sincer imi doresc sa poti sa faci din nou slalom pe la metrou :)). o sa te regasesti de acum incolo in rugaciunile mele, promise. sanatate & multa fericire >:D< big hug

AnCa spunea...

Succes in continuare ai nevoie doar de tarie d caracter si multaaa vointza sunt sigura ca cei din jur t sprijina eu am stat alaturi d un om care a avut sansa 2% sa traiasca si a reusit...acum este bine doar ca are pierderi d memorie a fost operat la cap a avut muschii atrofiatzi...u esti un norocos nu te gandii la ce va fii in viitoar doar acum conteaza prezentul LUPTA